Program

Deoarece copiii au nevoie de exerciții și explicații adecvate vârstei lor, didactica pentru ei diferă de cea pentru adulți și adolescenți. Drept urmare, avem 2 tipuri de clase:

👉 Clasa AC (adulți și copii) - destinată copiilor (6-12 ani), dar din fiecare familie trebuie să fie și un adult cel puțin, care să facă parte din această clasă, având rolul de a exersa împreună cu copiii, asistându-i și ajutându-i să înțeleagă mai ușor ceea li se predă.

Numărul minim de persoane din aceeași familie: 2 - un copil și un adult, însă pot participa mai mulți copii și mai mulți adulți.

Este o clasă ideală pentru părinți și copii, care vor petrece împreună un timp de calitate în cadrul cursurilor de Aikido, antrenându-se împreună, distrându-se și consolidându-și astfel, relația de familie.

👉 Clasa AA (adulți și/sau adolescenți) - destinată adolescenților (12+ ani), dar și adulților din familie, care se pot antrena împreună sau separat.

Numărul minim de persoane din aceeași familie: 2 - adulți și/sau adolescenți (12+ ani), însă pot participa mai multe persoane.

Este o clasă ideală pentru familiile cu copii mari sau fără copii, în care se pot antrena împreună într-o atmosferă lejeră, distractivă și prietenească, făcând mișcare, învățând tehnici de auto-apărare și consolidându-și relațiile.

Cursurile au loc seara, în zilele de Marți și Vineri pentru fiecare clasă existând două posibilități de orar pentru care puteți opta în funcție de programul dvs.

Marți și Vineri

Clasa AC 1

18:00 - 18:55

Clasa AC 2

19:00 - 19:55

Clasa AA 1

20:00 - 20:55

Clasa AA 2

21:00 - 21:55

În formularul de înscriere veți opta atât pentru clasele în care vă înscrieți, cât și pentru orarul ales.

Înainte de a începe completarea formularului de înscriere, ar trebui să decideți cine anume din familia dvs. va participa la cursuri, pentru că în funcție de asta veți ști pentru ce clasă să optați în funcție de vârstă. Puteți să vă înscrieți la ambele clase AC și AA.

👉 Dacă aveți copii și doriți ca aceștia să practice Aikido, alegeți clasa AC.

👉 Dacă copiii sunt mari, peste 12 ani, sau doriți să practicați Aikido doar dvs., adulții, alegeți clasa AA.

👉 Dacă doriți Aikido și pentru copii, dar și pentru adulți, separat de antrenamentele copiilor, atunci alegeți clasele AC + AA.

Dacă primim mai multe propuneri pentru alte intervale orare decât cele propuse de noi mai sus, bineînțeles că vom putea extinde programul nostru, astfel încât să fie convenabil pentru cât mai multe persoane. În formularul de înscriere aveți posibilitatea de a ne comunica și preferințele dvs. legate de program.